Adunarea Generală
Adunarea Generală (AG), organul suprem al organizației este constituită din reprezentanții mandatați ai tuturor membrilor.
Modul de convocare și competențele AG sunt detaliate în Statutul organizației.
Consiliul Director
Consiliul Director este organul de conducere al Organizaţiei și este format dintr-un număr de 3- 5 membri, aleşi în cadrul Adunării Generale.
Preşedintele şi Directorul Executiv fac parte de drept din Consiliul Director.
Mandatul membrilor Consiliului director este valabil până în momentul revocării sale.
Consiliul Director (CD) este organul de conducere colectivă a activității organizației între Adunările Generale.
CD asigură aducerea la îndeplinire a Hotărârilor Adunării Generale, având rolul de a organiza, coordona, controla și asigura realizarea scopului și obiectivelor statutare, prin aplicarea Strategiei și a Programelor de activitate ale organizației.
Modul de convocare și competențele CD sunt detaliate în Statutul organizației.
Pocedurile de Lucru ale CD sunt detaliate în Regulamentul Intern de Funcționare (RIF) al CD.
Președintele
Președintele are competențe de reprezentare a OP ’’PETROGAZ’’.
El este desemnat de către Adunarea Generală, cu votul majorității absolute.
Mandatul Președintelui este de 4 ani, acesta putând fi reales.
Atribuțiile Președintelui sunt detaliate în Statutul Organizației.
Direcția Executivă
Direcția Executivă (DE) asigură conducerea curentă a activității organizației.
DE este condusă de un Director Executiv care are rolul de a asigura planificarea, organizarea, repartizarea și executarea sarcinilor a măsurilor stabilite de organele de conducere, raportând periodic stadiul de îndeplinire a acestora.
Atribuțiile Directorul Executiv sunt detaliate în Statutul și în Regulamentul de Organizare și Funcționare (ROF) ale Comitetului Sectorial.
Comisiile de specialitate
Pe lângă CD sunt înființate Comisii de specialitate pentru studierea și evaluarea tendințelor în evoluție a resurselor umane în cadrul sectorului energie electrică, petrol și gaze și a activitătilor conexe acestora, precum și pentru realizarea de analize și studii de fundamentare a deciziilor conducerii organizației.
Comisiile de specialitate sunt stabilite de Consiliul Director și răspund în fața acestuia.
Ele au un caracter permanent sau ad-hoc, sunt formate din specialiști propuși de organizațiile membre și sunt conduse de membri ai Consiliului Director.
Atributiile și modul de lucru al Comisiilor de specialitate sunt precizate în Regulamentul de Organizare și Funcționare (ROF) al organizației.
